Am început de
vineri, când a avut loc prima ediție a
workshop-ului thematic "Mobbing-
pentru psihologii practicieni". A fost o după-amiază plină de conținut
și semnificație, atât pentru participanți, cât și pentru organizatori. Am
început prezentând informațiile
teoretice referitoare la ce
presupune fenomenul de mobbing;
am continuat cu vizionarea unui scurt film,
bazat pe fapte reale, al unei personae, victimă a mobbing-ului, ce surprinde
toate carecteristicile acestui fenomen. A existat și o parte interactivă în care participanții au expus situații din
propria experiență profesională și personală în care au asistat la situații de
mobbing, atât în calitate de victimă, martor, dar și agresor. Această
particularitate a grupului, ne-a oferit o perspectivă mai bogată asupra a tot
ceea ce înseamnă "filmul" hărțuirii psihologice la locul de muncă, abordându-l
din multiple ipostaze. Nu puteau lipsi la final recomandările bibliografice pentru aprofundarea fenomenului și nu
numai, recomandări de filme tematice și de instrumente care pot fi folosite
în prevenția și combaterea mobbing-ului. Partcipanții au dorit să știe cum
un psiholog practician poate colabora
cu un birou anti-mobbing, pentru ca, atunci când are un client-victimă a
mobbing-ului să o poată ajuta din plin (abordarea integrată,
multidisciplinară).
Sâmbătă,
Asociația SPRING, a organizat o nouă ediție a workshop-ului destinat publicului
larg,"Gestionarea relațiilor toxice la locul de muncă",
susținut de psiholog, Flori-Ana Andronache. Această ediție a adus, printre
altele, o dată cu contribuția participanților, o întărire a ideii conform
căreia "persoanele cu istoric de abuz în copilărie (bullying-ul în
școală) pot fi predispuse la a experimenta o situație de abuz, ulterior, în
piața muncii (mobbing), dacă nu au încheiat povestea traumatică din
trecut". Rana produsă cu ani în urmă, își caută vindecarea și,
reapare, sub diverse forme și manifestări în viața individului traumatizat,
până când, acesta, face saltul transformării și reușește să vindece o durere
mai veche printr-o poziționare diferită de data aceasta.
Grupul de lucru de sâmbătă a fost unul
special, atât prin disponibilitatea de a lucra, de a interacționa, cât și prin
ineditul situațiilor cu care au venit:
- hărțuire psihologică la locul de muncă
în prezent, dar și în trecut;
- hărțuire psihologică, izolare,
marginalizare, într-un grup de profesioniști în formare;
- abuz psihologic în școală din partea profesorilor asupra
unui elev incomod, care o dată protejat de un cadru didactic, acesta e
transformat în "țapul ispășitor" al întregului conflict și ecran de
proiecție pentru frustrările întregului grup de cadre didactice iritate și
deranjate de copilul-problemă;
- discriminare, izolare și amenințare a unui elev de către
un alt grup de interes din cauza faptului ca se diferenția de restul prin
performanțele înalte la învățătură și prin popularitatea altor elevi.
Situațiile lucrate au fost și altele, iar participanții
au avut ocazia, pe lângă acumularea unor informații teoretice despre cum pot
gestiona situațiile dificile trăite, să exerseze formarea unor noi deprenderi
utile în poziționarea corectă, sănătoasă în situațiile de (potențial) conflict.
A fost o ediție bogată în conținut, experiențe practice
și teoretice, lucru cu emoțiile și cu diversele perspective pe care le putem avea,
care ne-au determinat pe toți să concluzionăm la finalul acesteia, că plecăm
mai împliniți, mai cu încredere în ceea ce putem face și cu mințile un pic mai
deschise vizavi de cum să abordăm relațiile toxice din viața noastră.
Le mulțumim tuturor participanților pentru implicare, iar,
pe dumneavoastră, vă așteptăm cu drag la viitoarele ediții!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu